zero

Vreau să spun multe, nescoțind nici un cuvînt. Înteleg că am dificit de comunicare, pentru că mă închid, mă închid pentru că emoțional sunt zero, emoțional sunt zero pentru că nu văd sens în emoție, nu văd sens în emoție pentru că m-am dezvățat să comunic, m-am dezvățat să comunic pentru că am dificit de comnunicare. Cerc vicios. Sunt în stare suspendată, între cer și pamînt, între realitate și vis, între tristete și bucurie….Sunt între, pentru că nu pot defini stare.

Dar mi-e interesant cît va dura, o veșnicie sau încă cîteva zile și va trece. Și mai apoi ce? iar zîmbind, iar naivă, iar uimind pe cei din jur prin firea pozitivă, iar fiind un fluture de vara pierdut în zilele tomnatice, un joc pentru plictisiți. Un joc dea”cine e Ea?”. Un joc fară sfirșit. Un joc care mă irită. Un joc,  doar un joc, nimic serios.

Ce sunt?

Sunt mașină. Mașină fară roți, care fiecare are în ogradă. În care se joacă toți copiii.Cu un pic de efort, mă deschid, însă nu pentru toți, pentru cei ce vor să joace. Se așează la volan și își imaginează cum o conduc pe a sale drumuri imaginare. Însă realitate e că sunt o mașină fără roți, iar tu ești copilul care stă la volan.

Unde plecam azi?

Cuvinte…

Așteptări – cuvîntul cheie a zilei. Mai degrabă – a serii, că ziua a fost ca o zi de sîmbătă obișnuită, curățenie îmbibată cu mult ris și discuții cu mama…însă seara, una stranie, o amestecătură de cuvinte gîndite sau simplu spuse de dragul spusului…percepute, sau simplu cuvinte ce au zburat neglejindumi timpanele…cuvinte, cît sens în ele și cît nonsens…există unele persoane cu care nu ai nevoie de cuvinte, cărora le simți respirația,le vezi privirea și întelegi totul, iar cuvintele după părerea mea, ar strica aceste momente….o simplă atingere, ar fi in loc de cuvint, iar un zimbet ar inlocui o frază… însă pentru echilibru, exista și contrariul, cu care vorbești cu orele, și parcă aveți o sumedenie de lucruri în comun, chiar și o ceartă plină de indeferență se transformă într-o discuție filosofică, însa de nu ar fi cuvintele, ce ar rămîne? La astfel de persoane nu le țin minte privirea, nu le țin minte zîmbetul aruncat în grabă, pin și vocea n-o țin minte. De nu ar fi cuvintele,acești oameni și-ar pierde rolul în viața mea…însa le păstrez un locușor și lor, au dreptul acesta din simplu motiv că există cuvintele.

Oameni reali-existați?

MMMmmmm…joi, azi e joi?…da…da…ce am făcut azi de nu țin minte ce zi este?…azi e joi.țin minte….azi, ca deobicei am fost la liceu, iubitul, plictisitorul meu liceu…2 lecții de română…și 3 de mate, și apoi la desert o istorie…perfecțiune…e ca și cum ai lua o doza bună de somnifere și să încerci să te menții treaz…doar imposibil, poate arăți treaz, da creierul precis doarme….azi, am vorbit, în dodii, despre tot, cu Mărioara mea iubită, colega mea de bancă, m-aș spînzura de plictiseală fără ea la școală… apoi după ideie trebuia să plec cu Ana la desen (cursurile de desen ce le fregventez nu demult)….și bine că am sunat profesurol, s-a aminat și lecția noastră de desen….deci iatăne stănd pe banca noastră iubita cu 2 inghețate, cu 2 banane și o cutie de biscuiți…demult n-am stat pe banca noastră….așa super, îmi trebuia momentul ăsta, ca pe timpuri cînd cumpăram cîte ceva și stăteam vorbind cu orle pe banca noastră….am vorbit, am vorbit mult….mai ce-mi era dor de omulețul ăsta, chiar dacă ne vedeam la școală oricum nu reușeam să vorbim….și aici iată clipa aia, soare, nici cald nici frig, RĂCOARE, mîncam înghețată, plus ambele puțin răcite, vorbim, facem poze…vorbim despre ceai, îmi povestește despre verișorul ei, om ninune, așa entuziasmată…atît de adevarată…după,am fost și mi-am luat ceai, adica nu ceai…e o iarbă africană…ROOIBOS…acum stau pe podea, și scriu aceste rînduri, sorbesc din cana mea cu rooibos, e mult mai altfel decît în pachețele, dar e tare bun…..Nu știu cît îs de reală eu, nu, eu nu-s reală…sunt prea mulți „eu” ce se bat în mine…însă oameni reali îs puțini…foarte…ei există, dar sa-i gasesti e greu, să-i menții linga tine și mai greu…omeni reali-îs copiii, așa naivi, așa emotivi, încă nu știu să ascundă sentimentele, să folosească pe altcineva pentru un scop anumit, nu le pasă de regulile așa numitei „realei vieți”…sunt adevarați, nu vor – nu fac ceia ce ar trebui să facă, însă dacă te iubesc ți-o spun în față, te mai pupă sau cuprind…cînd sunt supărați-plîng, cînd uimiți au așa o față drăgălașă, și chiar dacă mint, ochii lor nici-o dată nu mint…iar cînd cresc, totul se schimbă, pierd din emotivitate, abțin sentimentele și tot bredul ăsta care îl numesc ei suflet devine cît un punct lăsat din gresealade pix pe foia caietului, unica nu se schimba..Ochii nu mint niciodată…
As vrea sa fiu reală…voi încerca…
P.S. imaginea oleacă ne v temu, da nu-i nimic (ea era pentru cei ce nu știu cum arată rooibos)

nu-i stilul meu, dar cuvintele îs bune)

Soare

1 mai. Razele tale încet răzbat toate obstacolele și jucăuș îmi intră în cameră. Ce placut să-ti simț căldura. Să savurez fiecare strop din tine. Sunt în vis, dar nu dorm. Sunt aici în realitatea mea supremă…realitatea mea. Într-o transă, placută, calmă..a mea. Plutesc deasupra vieți, de parcă timplul s-a oprit. Ma uit prin geam, oameni, ei nici nu știu de existența mea, nu stiu că îi urmăresc, urmaresc cum trec grăbiți fugint de viața. Fiecare fuge undeva, de cineva, spre ceva sau cineva, ne privind in jur. Perfect, nu mă observă nimeni,îs transparentă. Cîntec perfect, are ceva el… Arctic Monkeys – 505 …îl auzi?…cuvinte simple, clare, sunet perfec ce îmi înfășoară urechile, mă dizolv în aer, mă așez pe podea,mă uit în pod, e altfel azi…e straniu….azi dimineață auzisem horoscopul, pentru mine, ca pentru scorpion ar trebui să fie o zi oribilă…nu cred, prostii, oribilă cu așa un soare? cu așa un cantec pe care precis îl voi asculta toată ziua? cu starea asta de relaxare toatală?…dacă asta e zi oribila, atunci e ceam mai placută zi aiurita de pina acum….nu pot spune că cred în horoscop, poate cîte-o dată coincide, dar e o simplă coincidență…nimic mai mult…respir…respirația grea o am de o săptamînă și ceva…simt de parcă mă atingi, as vrea s-o simt, îcet…Un val de relaxare toatală, de placere, îmi mușc buzele (da deprinderea mea de care ar trebui să scap), mușc din frumusețea de a exista pe lingă ceilalți, de a vedea și a nu fi vazuți, micul meu secret… ce ador secretele, să stii ceva ce nu stiu alții, și apoi fiecare din noi are un secret, existența mea-e un secret, secretul meu…nebună?…da, și asta era un secret…sau este, încă nu m-am decis…SOARE, cînd vei apune, nu voi fi în starea asta de relaxare, plăcere de a fi singură în brațele tale….voi fi cu ei, oamenii, în brațele lor, în rîsetele și zimbetele lor… voi fi una din ei…e rau, poate…însa să știi, cînd vei răsări iar, îți voi aștepta căldura….SOARE!