Oameni reali-existați?

MMMmmmm…joi, azi e joi?…da…da…ce am făcut azi de nu țin minte ce zi este?…azi e joi.țin minte….azi, ca deobicei am fost la liceu, iubitul, plictisitorul meu liceu…2 lecții de română…și 3 de mate, și apoi la desert o istorie…perfecțiune…e ca și cum ai lua o doza bună de somnifere și să încerci să te menții treaz…doar imposibil, poate arăți treaz, da creierul precis doarme….azi, am vorbit, în dodii, despre tot, cu Mărioara mea iubită, colega mea de bancă, m-aș spînzura de plictiseală fără ea la școală… apoi după ideie trebuia să plec cu Ana la desen (cursurile de desen ce le fregventez nu demult)….și bine că am sunat profesurol, s-a aminat și lecția noastră de desen….deci iatăne stănd pe banca noastră iubita cu 2 inghețate, cu 2 banane și o cutie de biscuiți…demult n-am stat pe banca noastră….așa super, îmi trebuia momentul ăsta, ca pe timpuri cînd cumpăram cîte ceva și stăteam vorbind cu orle pe banca noastră….am vorbit, am vorbit mult….mai ce-mi era dor de omulețul ăsta, chiar dacă ne vedeam la școală oricum nu reușeam să vorbim….și aici iată clipa aia, soare, nici cald nici frig, RĂCOARE, mîncam înghețată, plus ambele puțin răcite, vorbim, facem poze…vorbim despre ceai, îmi povestește despre verișorul ei, om ninune, așa entuziasmată…atît de adevarată…după,am fost și mi-am luat ceai, adica nu ceai…e o iarbă africană…34dcacbc2c52c7fa36e9ba476033df0eROOIBOS…acum stau pe podea, și scriu aceste rînduri, sorbesc din cana mea cu rooibos, e mult mai altfel decît în pachețele, dar e tare bun…..Nu știu cît îs de reală eu, nu, eu nu-s reală…sunt prea mulți „eu” ce se bat în mine…însă oameni reali îs puțini…foarte…ei există, dar sa-i gasesti e greu, să-i menții linga tine și mai greu…omeni reali-îs copiii, așa naivi, așa emotivi, încă nu știu să ascundă sentimentele, să folosească pe altcineva pentru un scop anumit, nu le pasă de regulile așa numitei „realei vieți”…sunt adevarați, nu vor – nu fac ceia ce ar trebui să facă, însă dacă te iubesc ți-o spun în față, te mai pupă sau cuprind…cînd sunt supărați-plîng, cînd uimiți au așa o față drăgălașă, și chiar dacă mint, ochii lor nici-o dată nu mint…iar cînd cresc, totul se schimbă, pierd din emotivitate, abțin sentimentele și tot bredul ăsta care îl numesc ei suflet devine cît un punct lăsat din gresealade pix pe foia caietului, unica nu se schimba..Ochii nu mint niciodată…
As vrea sa fiu reală…voi încerca…
P.S. imaginea oleacă ne v temu, da nu-i nimic (ea era pentru cei ce nu știu cum arată rooibos)

nu-i stilul meu, dar cuvintele îs bune)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s