zero

306594_eea43de5b8ee1b8612af91c662277151_largeVreau să spun multe, nescoțind nici un cuvînt. Înteleg că am dificit de comunicare, pentru că mă închid, mă închid pentru că emoțional sunt zero, emoțional sunt zero pentru că nu văd sens în emoție, nu văd sens în emoție pentru că m-am dezvățat să comunic, m-am dezvățat să comunic pentru că am dificit de comnunicare. Cerc vicios. Sunt în stare suspendată, între cer și pamînt, între realitate și vis, între tristete și bucurie….Sunt între, pentru că nu pot defini stare.

Dar mi-e interesant cît va dura, o veșnicie sau încă cîteva zile și va trece. Și mai apoi ce? iar zîmbind, iar naivă, iar uimind pe cei din jur prin firea pozitivă, iar fiind un fluture de vara pierdut în zilele tomnatice, un joc pentru plictisiți. Un joc dea”cine e Ea?”. Un joc fară sfirșit. Un joc care mă irită. Un joc,  doar un joc, nimic serios.

Ce sunt?

Sunt mașină. Mașină fară roți, care fiecare are în ogradă. În care se joacă toți copiii.Cu un pic de efort, mă deschid, însă nu pentru toți, pentru cei ce vor să joace. Se așează la volan și își imaginează cum o conduc pe a sale drumuri imaginare. Însă realitate e că sunt o mașină fără roți, iar tu ești copilul care stă la volan.

Unde plecam azi?

Cuvinte…

wordsAșteptări – cuvîntul cheie a zilei. Mai degrabă – a serii, că ziua a fost ca o zi de sîmbătă obișnuită, curățenie îmbibată cu mult ris și discuții cu mama…însă seara, una stranie, o amestecătură de cuvinte gîndite sau simplu spuse de dragul spusului…percepute, sau simplu cuvinte ce au zburat neglejindumi timpanele…cuvinte, cît sens în ele și cît nonsens…există unele persoane cu care nu ai nevoie de cuvinte, cărora le simți respirația,le vezi privirea și întelegi totul, iar cuvintele după părerea mea, ar strica aceste momente….o simplă atingere, ar fi in loc de cuvint, iar un zimbet ar inlocui o frază… însă pentru echilibru, exista și contrariul, cu care vorbești cu orele, și parcă aveți o sumedenie de lucruri în comun, chiar și o ceartă plină de indeferență se transformă într-o discuție filosofică, însa de nu ar fi cuvintele, ce ar rămîne? La astfel de persoane nu le țin minte privirea, nu le țin minte zîmbetul aruncat în grabă, pin și vocea n-o țin minte. De nu ar fi cuvintele,acești oameni și-ar pierde rolul în viața mea…însa le păstrez un locușor și lor, au dreptul acesta din simplu motiv că există cuvintele.

Dispar…

Nu știu dacă am vriun talent anume, înafară de Talentul meu de a dispărea din viața cuiva…și iată-l, privindumă în ochi, luînd controlul asupra mea, involuntar dictîndumi ce și cum să fac, îmi pune o doză de dispreț, iar în vîrtejul de iluzii creat de acest drog, vreau să măresc doza și să dispar, să mă dizolv în nepăsare….involuntar fug în mulțimea sură, fug de la emoții, fug de șablonul de viața fericită, fug ca Forest, naiv, iluzoriu…e puțin să fug, TREBUIE SĂ DISPAR!
dacă mă voi dizolva în ceața dimineții, nu vor fi întrebari, nu vei fi tu, nu va fi nimeni, nu vor fi priviri nedumerite, nu vor fi zimbete timpite…NU VA FI NIMIC
DISPAR…pentru ca vreau!
94d6eb237145c904ac5b79026df5a2d4
dar tu? ce vreai?

Priviri+Zîmbete = Viață

2ad3ac801f24c085726da7d32d2a87ea
Această zi era menită a fi una nu simplă. Chiar de la înceăutul începuturilor, ora 00.00, pierdută cu dorința de a fugi de realitate, pierdută între gînduri, între dorințe, între dureri…visuri, Visuri..mai precis doar un VIS în care m-am cufundat, cred ca era ora 3 sau 4 dimineața, acel Vis. Era prea real,mai real ca 3D sau 5D, de aia cred nu îl voi uita în scurt timp. Acea pereche de ochi, OCHI VERZI, atît de familiari. În astfel de visuri te pierzi căci cînd te trezești nici nu înțelegi unde e realitatea, acolo? aici?…simțeam mirosul, simțeam suflarea, acea răsuflare prea familiară acea rasuflare pe care vreu s-o mai simt…m-am trezit brusc, cu dorința de a mă întoarce înapoi, însă, ce s-a pierdut,pierdut a rămas, era un fel de învălmașeală (visul nr 2), și tot căutam acei doi ochi verzi…îmi pare că e prima dată cînd îmi controlam visul, însă nu am găsit ce căutam…
Ok,revenită la realitate, cu o presimțire stranie, am fugit la universitate, unde măcar putin am scăpat de manie,de dorința de a căuta. După universitate, am petrecut un timp frumos cu o colega de grupă, birfit birfit birfit. Dupa despartire de ea, am început vînătoarea de priviri și zîmbete(pe drum spre biblioteca)….și iatămă în troleu, zîmbind căci viața e frumoasă, o stație, două, ușele se închid, „Următoarea stație…” întorc privirea, și…și acei doi ochi verzi mă privesc, pupile dilatate…fiorii îmi fug prin tot corpul, abea îmi controlez valul de gînduri ce devine tot mai mare…
Hah, nu, nu e poveste cu happy end, sau ceva de gen…fiecare a iesit la stația ce îi era menită, fără cuvinte, doar priviri…
Am traversat parcul zîmbind, am primit multe zimbete și priviri ca raspuns…
ZÎMBESTE! PRIVEȘTE ÎN OCHI!TRĂIEȘTE!

Nu doar film…

Rareori gasesc filme ce-mi plac, ce mă intrigă, de obicei sunt prea previzibile. În căutarea unui film, un cunoscut mi-a sfătuit o listî întreagă, iar azi regasind dorința de a lenevi tot în aceiași stare tulburată ca de obicei, am decis să ma uit la unul din filme.
Am ales Jane Eyre. Trailerul nimic concret nu-mi spunea, o istorie banală despre o fetișcană parăsita de orce strop de fericire, plus si pierdută în acele timpuri cînd femeile nu avea nici un drept. Sceptic am început să privesc. Nici nu am observat cum m-am scufundat în acea lume, în viața tinerei Jane, în copilăria ei, în adîncul sufletului ei. E ca și cum eram fantoma prietenei ei ce moare la începutul filmului, fantoma acelui suflet ce retrăiește pentru ea și îi vrea doar binele. Îi urmăream fiecare secundă din viață, fiecare emoție, atît de adevarată. M-am scufundat așa usor în această istorie, și doar spre sfîrșit, reîntoncîndumă la realitate, m-am dezămăgit, căci doar în filme există frumusețea sufletului curat.

29 septembrie

Toamnă, mai precis 29 septembrie…toată ziua pierdută pe teme….UUU-huu!! și totuși logica a decis să mă ajute la desen tehnic…însă gîndurile îmi zburau mereu departe, toată ziua…de la miezul nopții pînă acum. Înotam între acele picaturi dulci ale memoriei, între priviri și voci mereu răgușite. îmi aduc aminte pînă și primele cuvinte șoptite..și acele 2 voci urlînd în cîmp. Țin minte și acea tortă de caramelă, că paremise am dat examenul la cursul de engleză…și acele banane cu care te hraneam cînd erai la volan…hah, și cum fugeam prin coridoarele întunecate ale teatrului (da asta trebuia să rămînă în secret)…și cum ne ascundeam în vestiarul pentru vip …și cum improvezai molfăind bomboana… chiar și la spectacol ai avut tupeu să molfai, tupeul pe care îl ador….țin minte atingerile(vise, cum le prefer să le numesc)….țin minte multe, chiar prea multe legate de tine….da, si ochii, acei ochi cu privirea speriată cînd mi s-a facut rau…..
și acea privire din intuneric, cînd la 12 de noapte ți s-a facut plictisitor la lucru…….
AAAAAAHHAHAHHAH….da, țin minte și prima ipostază în care te-am văzut….în chiloți, îl jucai pe superman….
Mi-e dor!!! și LA MULȚI ANI!
MEREU VEI FI COPIL,PÎNĂ CE CREZI CĂ EȘTI COPIL
(cuprind)
7d6d8e37baa27186ede6dc6b2e651c893

Rațiunea către sentiment

dae8a90014ef2bef2723914a7ed2bc68întuneric…luminițele joacă…stau ca deobicei pe podea…pierdută, da pierdută și nu-ți pune întrebări „de ce?”…iar cea mai mare prostie ar fi să-mi pui si mie această întrebare…stai lîngă mine, zîmbești, zîmbești mereu…oare cum iți reusește. Te știu demult dar te cunosc puțin,sau…sau invers Te știu recent, dar te cunosc demult…iar tu zîmbești, mă cuprinzi mereu, chiar mă dizolv cîte o dată în tine, în naivitatea ta…de aș putea mereu s-o fac…mereu să-ți fiu zahărul dizolvat în cana de ceai, fară care încercai să trăiești, dar nu îți reușea, te întorceai la acele clasice 2 linguriți de zahăr…de aș fi putut să tac cînd defapt tu aveai dreptate, de aș fi putut călca peste principii și ideii neargumentate, te-aș fi putut simți mereu alături…dar, mă mulțumesc și cu aparițiile tale rare…acum îmi dai voie, cu o nota sarcastică, să fac prostiile mele, să greșesc, să cad…căci oricum știi că mă voi întoarce la tine. Sunt în posesia ta, chiar dacă aceasta mă scoate din sărite. Dar, doar ție ți-aș da tot controlul asupra mea…tu știi ce trebuie să fac, tu știi cine sunt..tu prea bine mă știi…ești eu…eul care s-a pierdut….eul care l-am pierdut…mereu zîmbești…sper mîine să-ți vad zîmbetul în oglinda…